..just bullshit! Nu exista. Si nu ii acuz pe toti barbatii din viata mea. Nu e vina lor. E vina mea. Intotdeauna mi-am ales barbatii nepotriviti care nu erau capabili sa ofere. Nu aveau ce sau era deja oferit... Probabil doar incapatanarea mea proverbiala ca eu pot si eu merit. Dap, asta merit. Ce am acum. Merit toata confuzia si debusolarea pentru ca mi-am creat o viata si niste personaje in viata mea care nu erau reale.
Si am ajuns la varsta asta... si ma trezesc ca trei sferturi din cele de varsta mea sunt deja maritate. Sau au o cariera. Eu... nici una, nici alta. Pentru ca am stat sa alerg dupa cai verzi pe pereti. In cele doua relatii cu sentimente in care am crezut cu adevarat, mi-am pus sperantele si visele in mainile a doi barbati care... care nu puteau fi ai mei. Ce am vrut? Ce am cautat? Nici eu nu stiu. Si am stiut de la inceput. Dar nah, eu, razboinica neinfricata, eu pot, eu inving, eu am dreptate. Am pe naiba.
Sunt singura vinovata de tot insuccesul. Pe mine dau vina. Ca am sperat si am crezut si mi-am dorit. Ce? O familie? Nu stiu... Ma sperie la culme ideea de familie. Eu nu stiu sa fiu nevasta. Dat cateodata... ma trezesc zambind in fata unei asemenea idei. Doar ca nu am ales ce trebuie.
M-am saturat. Am obosit sa alerg dupa relatii imaginare la sfarsitul carora ajung sa imi dau seama ca eu nu primesc nimic. Si ma intorc iarasi la intrebarea: cer prea mult? Sau s-au obisnuit barbatii cu femei care cer prea putin si atunci, comparativ, eu cer prea mult? Well, nici pana la varsta asta n-am ajuns sa inteleg ce vor barbatii si cum le pot eu oferi ceea ce vor. Crezand ca ofer totul, se pare ca ei nu-si doresc asta... Sau poate nu ma vor pe mine. Din nou, problema se reduce la mine.
Atunci unde naiba gresesc? Astept atat de mult pentru barbatul potrivit si atunci cand ma deschid in fata lui... surpriza, ma insel. E oare cu putinta sa ma fi inselat si de data asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu