Fericire

Fericirea e simpla. Fericirea e atunci cand te astept sa vii... cand nu mai trece timpul... cand pregatesc totul pentru a fi perfect. Fericirea e atunci cand stau cu urechea lipita de usa sa aud liftul si sa-ti aud pasii... Fericirea e atunci cand te vad si ma tii in brate in mijlocul holului... Cand incerc sa-mi readuc aminte... Cand se opreste timpul... Fericirea e cand ne bem cafeaua in bucatarie... Cand ne uitam la filme in pat... Cand ma tii strans in brate... Cand ma mangai... Cand te simt.

Fericirea e atunci cand mergem la cumparaturi de praji... Fericirea e cand mancam in pat... Cand ma hranesti... Fericirea e cand te privesc cum ma privesti privindu-te. Fericirea e cand facem dragoste. Cand ma saruti. Cand simt ca ma doresti. Fericirea e in lucrurile simple. Cand stau intinsa goala in pat si iti simt pielea fierbinte... Cand te tin in bratele mele si te simt linistit.

Fericirea e atunci cand pleci ca sa revii....

Ultima

Azi este ultima postare din an (da da, stiu, fanilor, nu plangeti, revin). Azi iau vacanta de la tot. De la tine si de la tine, si de la ceilalti. De azi suntem doar eu si cu mine, privindu-ma, analizandu-ma, gandindu-ma...

Las sunetul unei balade rock sa imi inunde urechile...inchid ochii si las capul pe spate...trag un fum si il las sa imi cuprinda plamanii, apoi usor il dau inapoi aerului...Imi amintesc fiecare zi a anului ce urmeaza sa se termine...durere, lupta, cazaturi, dezastre, suferinta, confuzie, schimbari....Deschid ochii si zambesc...a fost lectia pe care am primit-o pentru a putea acum sa imi gasesc calea....

De azi, pentru urmatoarele 2 saptamani, sunt doar eu si cu mine. Si ma simt comfortabil...

Planurile pentru la anul: ma reapuc de sport. Imi voi indeplini visul de a face alpinism. Ma voi duce de cel putin 2 ori pe saptamana la sala si la bazin. Nu pentru motive de silueta ci pentru motive de suflet. Consum de energie. Ma apuc de yoga si de salsa. Voi citi mai mult. Voi calatori. Mai am cateva luni de stat in Europa si mai am locuri importante de explorat: Londra, Paris, Bruxelles....Apoi o sa plec in America. In New York...sa simt pe pielea mea "the american dream". Si cel mai important, anul viitor voi zambi, cu sufletul. Pentru ca acum nu am nevoie de cineva care sa ma faca sa zambesc cu sufletul. Imi pot determina singura sentimentul asta.

Si azi mai fac ceva. Azi multumesc. Imi multumesc mie si celor care m-au adus in punctul asta. Multumesc vietii. Si iti multumesc tie in special...pentru ca tu ai stiut sa imi arati drumul pe care ar trebui sa fiu si m-ai impins instinctiv spre el. Ai avut dreptate: dorinta si rabdare.

La anul....

Update: si asta pt tine:

Arome

Mmmm….astazi am venit mai devreme decat planuisem acasa. Stiam ca nu te duci la munca asa ca de abia asteptam sa vin sa ma bag la loc in pat laga tine…Am bagat cheia in usa, am rasucit-o de doua ori, ca de obicei si am deschis usa larg….Mirosul parfumului de camera cu scortisoara si mere imi abuzeaza narile….Inchid ochii si respir adanc….Pe masa, cojile de portocala cu mirosul lor discret…Doua lumanari mici…Obloanele trase , lasate doar cat sa se vada marginea zapezii de pe pervaz…”Hey, ai venit deja? Hmm….Nu ma mai lasi sa te surprind deloc, nu?”. Iti zambesc…Inca vad doar prin aromele din camera…Ma apropii incet, lansad sa imi alunece paltonul de pe mine…Ma prabusesc in fotoliul negru si te privesc…Imi scot manusile de piele…le arunc undeva prin camera…”Iar ai avut de impresionat pe cineva azi, iubito, de esti la bocanci army si manusi de piele? Auzi, tu ai idee cum ma simt eu cand te vad ca te duci in gasca aia de barbati, cu pantalonii pana la cur si cu bocancii aia atat de “naughty” si cu tricoul ala care vine perfect pe sanii tai si cu manusile de piele care iti ascund pielea aia perfecta?” …”Nu. Si nici nu-mi pasa. Tu te-ai gandit vre-odata cum ma simt eu cant iti iei jeansii, tricoul si geaca de motor si iti iei mobra si fugi in lume cu “baietii”? Banuiesc ca nu. Asa ca….ziceai ca mi-ai pregatit ceva?” Nu mai spui nimic, doar imi arunci o privire…apoi te apropii de mine, zambind smechereste….cobori usor, mirosindu-mi parul , spre urechea mea…Imi bagi puternic mana in par, ma tragic putin pe spate si imi soptesti “Iubito, mereu iti pregatesc ceva…” apoi pleci…Las capul pe spate, imi musc buza…simt mirosul mancarii proaspat facute…Treci prin fata mea, cu farfuriile atent tinute in mana…le lasi pe masa, ma inviti din priviri…Mancam tacut..ne lasam prada aromelor si muzicii…ne privim…Nu are rost sa ne spunem ceva…simtim totul…ma ridic de la masa si vin spre tine…Imi plac bratele tale puternice…ma cuprinzi de mijloc si te uiti in sus spre mine “Esti atat de frumoasa…” Ma aplec, te sarut usor, cu varful buzelor…”Multumesc, baby….mancarea a fost delicioasa”…Imi ridici tricoul si ma saruti pe burtica…Ma gadil putin…Imi desfaci nasturele de la pantaloni si tragi usor fermoarul…Iti cobori mana si tragi violent de pantaloni si bikini in acelasi timp, lasandu-ma pe jumatate goala…ma saruti mereu in jurul punctului central…ma amagesti, “ma” joci…Numeri secundele dintre respritatiile mele…astepti momentul … ma cunosti perfect…si atunci, exact atunci, cand respiratia este la nivelul ei de saturatie…cand of-urile se transforma in gemete, te opresti. Te ridici. Ma impingi de cap sa stau jos, ma supui… cureaua… nasturele… al doilea nasture… al treilea… ultimul …boxerii… tu. Te acopar cu buzele mele…te gust…te savurez…te am la degetul mic acum…acum esti doar al meu…ma ridici si ma lipesti de perete…imi tragic capul pe spate, ma intorci spre tine…ma saruti calm..incet…intens…Intri in mine fara niciun avertisment initial…Ma patrunzi pana la capat…”ah…cat te vreau, O.” Simt fiecare miscare a ta, triptic, in frame-uri…Aud fiecare respiratie si geamat ca un ecou…Aromele camerei se invart si se transforma in culori si nuante…Vibrezi din ce in ce mai tare….Esti din ce in ce mai aproape de mine…Esti la limita dintre violent si senzualitate….Explodezi in mine…ne prabusim pe podea…Imi pun capul in bratele tale si ma plimb cu degetul pe pieptul tau…Inchid ochii si simt … aroma de scortisoara cu mar copt si vanilie…

Liniaritate

Urasc liniaritatea vietii mele...urasc normalul si urasc "lasa ca o sa fie bine". Ce naiba sa fie bine? Ca viata mea e total plata? Ca fac lucrurile cu o rigurozitate nemteasca? Inchid mereu usa de 2 ori cu cheia. Fac acelasi numar de pasi pana la Cactus si inapoi. Nu merg niciodata mai repede sau mai incet. Imi petrec noptile urmarind serialul si fumand...uneori beau. Ma duc la prieteni cu masca de zambet fixata bine pe fata. Beau Red Bull si Cola Light. Pentru ca nu ii mai pasa oricum nimanui daca imi face bine sau nu, iar tu nu mai esti aici sa ma certi pe tema asta. Mananc prjituri si ciocolata. practic cu asta supravietuiesc. Totul e gri, ciudat, gol, trist...dezordonat. Nimic nu mai face sens. Ma ustura ochii...de la plans...de la laptop....Nu imi este greu. Imi este imposibil.

Mai sunt cateva zile pana trece si anul asta...tot gol...tot fara tine...Un an mai greu ca oricare altii...un an cu schimbari, un an cu esecuri, un an cu castiguri, un an diferit. Ultimul an din primul meu sfert de secol...Si totusi parca am trait o viata in anul asta. Sperante, vise, iluzii, incercari, greutati, emotii, pasi mari si nesiguri, decizii de viata. In care tu ai lipsit...in care nu ai stiut nimic...in care te-am regasit si te-am pierdut de nenumarate ori...uneori doar in mine..alteori peste tot.

Alt an la fel de greu, cu schimbari de continente si de oameni....tot cu vise si sperante...si tot fara tine.

Mi-e dor de tot si de nimic.

Imi spui sa am rabdare, dar niciodata nu imi spui pentru ce. Eu doar sper. Si imi imaginez. Si visez. Si apoi imi spui ca tu nu iubesti pe nimeni, parca vrand sa imi dai o palma si sa ma trezesti din iluziile mele...Apoi imi spui sa am rabdare...Te-am asteptat o viata. Ai venit. Apoi mi-ai fugit din brate ca un copil speriat ...Apoi ai reaparut ca sa imi ceri rabdare, nespunandu-mi pentru ce. Si totusi, involuntar, inconstient, eu am rabdare...nu stiu pentru ce...dar voi astepta pana la "Sfarsitul Sfarsitului". Pentru ca daca tu imi ceri asta, inseamna ca e ceva bun...nu-i asa, baby?

P.S.: Ma scoti continuu din linearitatea vietii mele...cum crezi ca te-as putea uita?

P.P.S: Ma intreb acum ce iti mai confirmi.....oare o sa imi spui vreodata?

P.P.P.S: Cat de mult "nu ma iubesti"?

Pt. Miss Righty: Incearca cu biscuiti Canestrini de la Mulino Bianco ! Bune la depresie! Garantat!

Am obosit...

Pur si simplu am obosit... Nu dorm cum trebuie, nu ma ingrijesc cum trebuie, doar lupt si lupt si lupt... Am obosit. Din punctul meu de vedere, am facut tot ce-a fost posibil si imposibil pentru noi. In primul si cel mai important rand, te-am iubit!

Acum e randul tau sa faci ceva, daca ma vrei! Eu... pur si simplu nu mai pot, nu mai am de unde. Ma simt impacata cu mine insami. Chiar si tigroaicele obosesc... Iti mai aduci aminte: "Pisicutele se pot crede tigroaice, dar invers niciodata!". Nu vreau sa cad in penibil, stii ca urasc asta. Ti-am dat tot si nu-mi pare rau, dar acum am nevoie sa ma incarc. Nu stiu ce sa spun mai mult, ce sa fac mai mult... De cele mai multe ori, argumentele nu sunt suficiente, ci e nevoie de rabdare... E nevoie sa stai sa te gandesti ce simti pentru mine, daca simti ceva pentru mine, daca ma vrei cu adevarat in viata ta. Acum e nevoie doar de timp. Stii ca sunt dispusa sa te astept, doar sa vrei sa fii asteptat.

Finalul?

Nu am acceptat niciodata finalurile...Nici atunci cand jucam volei si mi se spunea sa nu imi rup maini si picioare pe teren pt o cauza pierduta, dar eu jucam pana la epuizare drept pt care am ajuns cu diverse operatii si gips constant pe macar unul din membre...Nici atunci cand nu mai simteam nimic pt cineva dar ma agatam stupid de el pt simplu fapt ca nu imi placea ideea de sfarsit. Dar acum....

Te-am auzit ultima oara acum cateva zile. Da, din nou golul in stomac. Da, din nou mana tremuranda pe telefon. Da, iar zambetul tamp. Da, m-am blocat la "mi-e dor de tine" si la...la altceva. Apoi ai inchis. Ai lasat in urma un "voi fi mereu aici"....si un "si mie mi-e dor de tine"... M-am gandit si am facut iar calcule legate de venirea mea in tara, sa te privesc in ochi si sa iti spun....apoi am vorbit...o teama stupida m-a pus sa iti cer parerea...iar raspunsul tau..."depinde". sec, brutal, dureros. Ti-am zambit in continuare si am mimat un "cum poti si tu". Apoi mi-am luat paltonul negru, manusile de piele si cizmele cu toc. Am iesit pe usa, am incuiat, am ajuns in strada, am fumat tigara din statia de autobuz, am urcat in autobuz, tigara din fata blocului colegului meu, am fost la curs, am mancat, am jucat mario, am facut rapoarte, am fumat, am venit acasa si....si tu nu erai. Nu ai fost deloc toata ziua. Azi am fost singura...

De data asta trebuie sa accept finalul...Ma mai uit o data peste umar....inchid ochii si mi te imaginez...pentru ultima oara iti mai simt sarutul si iti mai sorb privirea...pentru ultima data te mai simt. Apoi privesc inainte, fac primul pas, al doilea, incet dar sigur. Zambesc...pentru ca ai fost....

Nu stiu cand si daca vei mai citi ce am scris. Dar indiferent de asta, trebuie sa imi descarc sufletul inainte de a pleca. Sa iti spun ceea ce am vrut mereu, ceea ce tu nu ai inteles niciodata, ceea ce a venit poate prea devreme dar dureaza o vesnicie....

Chiar daca e prea tarziu, chiar daca eu voi fi plecata de mult, sa stii atat: te iubesc!

Renastere

M-am pierdut? Nu, doar ca eu nu sunt aici... Eu imi creez propria-mi realitate. Eu nu exist, poate doar fizic. Ma vezi, ma poti atinge, dar nu-mi poti atinge sufletul. Simt ca ma racesc cu fiecare minut care trece si redevin ce-am fost. NIMIC nu ma poate atinge, nici macar tu. Probabil am vrut sa-mi demonstrez ca sunt umana. Sunt? Oare sunt? Daca sunt, nu vreau sa fiu. Imi e suficient ceea ce obtin prin arta, singura mea traire. Creand, pot fi eu. Creand, ii pot aduce si pe ceilalti in lumea mea. Sa le arat o particica. Ceva ce ar fi putut fi si nu e.

Eu nu exist. Nu exist decat prin ceea ce scriu, ce pictez, ce desenez. Aceea e singura mea realitate. Restul e un cosmar. Un set de reguli prin care vrei sa ma faci sa traiesc si care doar ma ucid. Eu nu sunt asa. Imi vreau doza de nebunie. Imi vreau imaginatia. Imi vreau trecutul, prezentul si viitorul MEU, cele de care sunt eu constienta. Sunt confuza? Probabil ca da. Pentru ca realizez ca nu eu trebuie sa apartin acestei lumi, ci lumea trebuie sa-mi apartina mie. Nu eu ma supun regulilor, ci eu fac regulile. Nu vreau sa urmez lumea, vreau sa ma urmeze ea pe mine. Vreau sa simt ceea ce vreau eu, nu ceea ce trebuie.Acum sunt goala. Acum renasc. Toti ne credem niste pasari Pheonix, dar daca ar sti lumea cu adevarat cata durere este in aceasta renastere... Cum e sa-ti simti corpul si sufletul parjolite, mistuite de flacari, sa-ti simti pielea basicata supurand de sentimente, cum e sa urli de durere si sa nu poti iesi din flacari, sa nu vrei sa iesi din flacari...Sa strangi din dinti, sa incerci sa te protejezi cu aripile, dar sa stai acolo... Sa stii ca trebuie sa treci prin asta pentru a renaste mai puternica, pentru a putea mai apoi cuceri vazduhul.

Sunt ca intr-o clinica de dezintoxicare. Sunt in sevraj acum. Simturile imi urla, se zbat, se lupta cu tot. Amintiri, sentimente, placere, durere, neputinta, vointa, fericire, iubire... totul va fi lasat la o parte. Sunt demonii de care trebuie sa ma eliberez. Sunt cei care m-au mintit, m-au amagit si mi-au soptit ca iubirea e tot ce am nevoie... Sunt cei care mi-au aratat o alta dimensiune. Si pe toti ii reneg acum in cautarea echilibrului perfect... fara sentimente.

Pot, eu pot... Pentru ca lumea e facuta sa fie a mea si nu ma pot impiedica de un simplu cui in talpa... Imi port ranile cu mandrie. Da, am suferit, da, am luptat, da, am iubit. Dar focul curata tot...

In the middle of nowhere...

Nu stiu ce-a fost in capul meu si nu stiu ce caut aici. Pe tine? Nu, nu pe tine... Daca te-as fi cautat pe tine, ti-as fi dat un telefon sau ti-as fi spus... Poate doar ideea de a vedea unde iti duci tu viata, unde traiesti sau nu, unde te  plimbi, ce aer respiri... Poate dorinta de a te intalni din greseala pe strada... Sau sa te vad la restaurant...

A fost o decizie stupida si de moment, ca mai toate deciziile mele, de altfel. Pur si simplu cand am fost intrebata daca vreau sa merg, am spus da... Nu stiu cum am ajuns aici, in camera de hotel... Imi tremura sufletul ieri cand ma sunai si am crezut ca ma simti... Ca simti ca sunt atat de aproape... M-am inselat. Nu ma mai simti de mult. Ai sters tot ce tinea de mine, ai facut "curatenie". Curatenie... De parca eu as fi fost ceva murdar sau sentimentul in sine, daca a existat. Incep sa ma indoiesc din ce in ce mai mult... Ti-am spus la un moment dat ca daca vrei sa scapi de mine, va trebui sa ma lovesti foarte tare. Ai facut-o. Ai facut curatenie... Nu-mi ramane decat sa te las in viata ta 'curata', simpla, liniara... Eu n-am ce cauta acolo. Nu ma vrei acolo. Nu ma potrivesc.

Fiind aici, langa tine, mi-am dat seama ca pur si simplu nu sunt eu pentru tine. Nu ai nevoie de mine. Am vrut sa te salvez, dar tu nu vrei sa fii salvat. Esti doar tu si trecutul tau peste care n-ai putut trece. Doar acea dragoste pe care spui ca ai simtit-o si la care te gandesti mereu. Nu m-ai iubit. Te-ai mintit pe tine si m-ai mintit pe mine. 

Am recitit tot... tot ce s-a spus sau nu in relatia asta! Am stat in camera de hotel, cocotata in varful patului, cu o sticla (mai multe) de vin langa si am citit... Poate as vedea cu alti ochi, poate acum as intelege altceva... Si totusi nu...

Singurul lucru pe care simteam nevoia sa mi-l aduc aminte este ca am spus ca nu voi fi trista ca s-a terminat. Pana la urma, te-am cunoscut si am inteles cum e sa iubesti, cum e sa fii fericit si de cat de putine e nevoie sa fii fericit. Asa ca am incetat sa-ti mai explic, sa-ti spun, sa te sun, sa te caut... Ar trebui sa fac si eu "curatenie"? Nu... cuvantul asta nu e pentru mine... Eu o sa pastrez tot ce e frumos, ce a fost frumos. Cat ai incercat sa ma indepartezi, sa ma faci sa plec, cate mi-ai spus.... Si ai reusit cu o singura actiune de care probabil nici nu ai habar ca sunt constienta... Ce ironie! Cat de stupid! In ce mod cretin m-ai facut sa-mi dau seama ca eu si relatia noastra n-am insemnat nimic... 

Eu, in schimb, voi pastra fiecare cuvant al tau cu sfintenie. Fiecare declaratie, fiecare durere, fiecare etapa, fiecare grija, fiecare sarut. Indiferent daca ai simtit ceva sau nu... Eu am fost fericita!

E momentul sa ma intorc la mine....

Suflete Pereche

Tocmai citeam despre reincarnare, karma si suflete pereche.  Imi place ideea de reincarnare pentru a-mi scuti frica de moarte. Ideea e ca ni se spune sa fim precauti cu ideea de suflete pereche, adica oameni pe care i-am iubit in alte vieti si suntem destinati sa-i iubim iarasi. Desi sentimentele noastre sunt sincere, nu sunt intotdeauna bazate pe fapte. In cursul vietii putem intalni 5 sau 6 oameni cu care putem simti aceste lucruri, desi la acel moment avem o relatie. E posibil sa fie toti sufletul nostru pereche? Nu, nu e.

Cica daca am fi legati fara putere de iesire de sufletele altor oameni, daca am continua sa ne reincarnam impreuna cu ele, n-am mai invata nimic. Ideea es te sa invatam ce n-am invatat in celelalalte vieti. Oare asa o fi?

Facand la un moment dat un micut test imbecil pe net, mi s-a spus ca in aceasta viata trebuie sa invat lectia iubirii. Cum? Suferind? Negasindu-l sau gasindu-l si nefiind al meu? Lasandu-l sa plece? Te iubesc atat de mult incat te las sa pleci? 

Cred ca actuala mea viata e un esec total din punctul asta de vedere. N-am inteles pana la 25 de ani cum sta treaba cu dragostea. Nu sunt indeajuns de capabila. Nu pot. Nu-mi iese. Cred ca zic pas la jocul asta.

Ai....

...merge cu mine prin zapada? Ai numara fulgii de zapada care nu se mai opresc din caderea lor ametitoare? Ai face bulgari pufosi si te-ai juca cu mine? Mi-ai sterge lacrimile si mi-ai zambi? M-ai lua in brate sa ma incalzesti atunci cand ai vedea ca tremur? Nu, nu mi-e frig...E doar din cauza golului din mine care ma face sa tresar. Atunci cand uit de el, devine dureros.

"Ma plimb singura prin zapada proaspat asezata si te caut. De data insa, tu nu mai esti. Nu stiu daca te-a acoperit zapada sau pur si simplu ai fugit din nou in lume ta. Incerc sa dau un sens povestii asteia. Incerc sa te uit...sa revin la mastile mele. Doar ca au disparut si ele. Sunt singura intr-o lume pe care nu o cunosc...ma simt incompleta si inutila. Ca o jucarie stricata si aruncata intr-un colt de un copil care stie ca anul asta Mosul ii va aduce alta mai buna si mai frumoasa.

Oamenii trec pe langa mine, cu fetele lor pline de bucurie...ma asez pe un colt de gard, imi sprijin capul in maini si plang. Dupa mult timp, imi simt lacrimile fierbinti alunecand pe obrazul inghetat. Incerc sa iti dau drumul din sufletul meu pentru ca nu vreau sa te mai tin captiv...De data asta e prea tarziu sa mai schimb ceva...

Ma ridic si continui sa merg spre...nicaieri. Nu vad nici calea, nici luminile, nici oamenii. Nu mai simt nici frigul, nici usturimea ninsorii pe fata mea. Merg incet, apasat, greu, trist...Urma pasilor mei se sterge astfel incat sa nu imi mai amintesc drumul inapoi..."

In lumina zapezii, ma urmaresti cu privirea de undeva...stii ca este pentru ultima oara...ma pierd in linistea unei nopti de iarna, cu fulgi mari de zapada care imi copera trupul. Nu mai exista nici timp...nici spatiu...

Frig...

Mi-e frig...mi-e frig pentru ca nu esti aici. Mi-e frig pentru ca nu iti simt bratele cuprinzandu-ma...pentru ca esri departe...si pentru ca mi-ai lasat sufletul gol...pentru ca e Decembrie...fara tine...

Ninge peste noi in dimensiuni diferite...Soarele tau nu gaseste soarele tau. De aceea sunt amandoi disparuti...Ma ascund cu capul sub perna...Vreau sa fiu sigura ca daca totusi vii, nu o sa imi vezi lacrimile...imi lipsesti, tu!

Perfection

"I arrive @ Luxembourg Central. Before I decided to go, I searched the net for AS. Found you through your uni eventually. As I pay the taxi driver I look up at your room. Your silhouette is a dark form against the light and I can see clearly the roundings of your breasts, even that your nipples are erect (that's because you are striking them while placing your head in your neck). Do you realise that every passer-by can see you?

Probably, and I realise with a jolt of surprise that you have an exhibitionist streak in you. I ring the bell of the studio below you and in my best Letzemburgs I explain I am the pizza guy ("Hei elei kuk elei"). I knock on your door. You seem a bit embarrassed and flustered because your tits are bare. While covering them with a robe, you answer the door. Without hesitation I push you in the room. The fear in your eyes gives way to pleasure when you realise it's me. On your bed I slide my hand in your robe, the sharpness of your nipples almost hurts my hand. I squeeze them softly and then turn them gently around but, as you pinch my hand I realise that you want it a bit rougher so I pull them, see how far they will erect. You start kneading my crotch and I become harder and harder...it bursts to the material of my short, demanding to be freed like some white Nelson Mandela. I slip my hand in your knickers and instantly feel your wetness while moving up your clit is swollen like Flipper the dolphin and gently I stroke it once. The effect is instantaneous: you lower yourself on your knees and take the helmet of Nelson between your lips, gently biting on it, covering it with your tongue.

I start massaging your clit, keeping the teasing now to a minimum because obviously you had enough. I lower myself and start sucking your clit, after gently licking it I can be more firm. Your wetness covers my chin, it smells like dried blossom: you come for the first time and make exactly that noise which I expected you to make. As if being sucked in an air tight sluce you guide me in you but after a few pushes I retreat, promise to finish the old inside - out after we had dinner. All flustered you put on your dress, but no knickers. In a fancy resturant your foot keeps massaging my balls under the table. But I have to go, last train is waiting. Before I go I look into your eyes and know that this is not the end.

We shall meet again."

This is perfection!

Totally numb

Sunt in transa. Zilele astea n-am dormit. N-am mancat. Oare iti pasa? Oare te gandesti la mine? In fine, oare mai conteaza? Firul acela nevazut care ne lega incepe sa se destrame. Nu stiu nimic de tine. Nu stiu ce crezi, nu stiu ce simti, nu stiu cum esti, daca te odihnesti, daca esti bine, daca esti ... fericit. A trecut totusi atata timp de cand ai luat cea mai stupida decizie a vietii tale si inca nu m-am obisnuit. Am continuat sa sper ca te vei intoarce. Nici macar n-am scris. Vreau sa dorm! Sunt atat de obosita.... 

Ma gandeam ca o data pe luna sa ma intorc la ultima noastra casa, sa inchiriez mansarda... sa dorm doua zile in patul in care am fost atat de fericita. Sa stau pe canapea sa ma uit la filme, sa fac baie in cada aceea superba cu care te-am batut atat la cap. Vineri noaptea sa nu dorm... sa te caut prin pat. Sa fiu treaza pe undeva la 6 dimineata si sa beau vin in loc de cafea. Apoi sa cobor la micul dejun, sa ma asez la masa noastra si sa te astept. Sa mananc o omleta taraneasca si sa beau multa cafea. Apoi sa ies sa ma plimb, sa intru in supermarket si sa caut gelul tau de dus. Sa cumpar sampanie si cornuri. Sa ma intorc la hotel, sa ma asez din nou pe canapea si sa ma uit la filme, imaginandu-mi ca ma tii in brate. Apoi seara sa ma schimb pentru cina intr-o rochie rosie. Sa ma asez din nou la masa noastra si sa ma gandesc jumatate de ora ce mananc. Sa ascult notele de chitara electrica. Sa te astept. Sa beau un ramazzoti, apoi o sticla cu vin si din nou un amaretto. Sa adorm pe canapea in bratele tale imaginare, sa te aud cum imi spui: "Hai iubita, hai in pat sa faci nani", sa te simt cum ma iei in brate si apoi sa dorm linistita si fericita. 

Duminica dimineata m-as trezi ... din nou as merge la masa noastra... apoi as face bagajele si as cobori scarile acelea de poveste. As mai privi inca o data hotelul si m-as gandi ca nici de data asta n-ai venit....

Ai veni vreodata?

Ce rost are?

Ce rost a avut totul? De ce? Nici nu incerc sa-mi mai explic. Imi pasa? Da. Ma doare? Nici n-ai idee. As vrea sa te injur, sa te urasc, sa te blestem. Futu-i mama ma-sii de treaba, nici asta nu pot. Plang si beau sampanie. Imi sarbatoresc destinul care inca o data ma ingenuncheaza si ma pune la coltul meu. Tocmai imi spunea Sis ca unii oameni nu sunt facuti sa fie fericiti si noi suntem printre ei. Pai e corect asa, iubitule? E corect? O sa spui ca da, probabil. Potrivit conceptiei tale ca exista un echilibru in lume, altii sunt al dracului de fericiti pe baza nefericirii mele. Ar trebui sa fiu altruista sa ma bucur? Da' eu cand?

Stii ce? Vreau macar sa nu mai plang. O sa ma infasor in mantia mea si o sa dorm pana o sa te reintalnesc iar si iar... pentru ca povestea noastra nu se opreste aici. E doar un moment de publicitate. Si daca se opreste? Inseamna ca n-a fost sa fie... Nu asa ne-a fost scris... N-avem un roman comun... Doar un capitol. Dar ce capitol....

Te iubesc? Oh da... Te iubesc. Nu mult, nu putin, doar te iubesc. Mai stii melodia de care eram obsedati amandoi, fiecare in alt colt al tarii?

Asteptandu-te

"Asteptandu-te" a insemnat: o cana de lapte cu cacao, un pachet de tigari, 3 portocale, 2 banane, un croissant simplu, un croissant cu ciocolata, un joint, un litru de cola (da, stiu ca nu e buna si iar o sa ma certi), 2 episoade din serial, discutii cu A. si C., luat perna in brate, adormit.

Dar am rabdare. Pentru ca daca am invatat ceva din trecutul nostru, este sa am rabdare cu tine. In plus, ceva imi spune ca merita sa astept...

LATER EDIT: am uitat sa adaug ca am reusit sa blochez site-ul ala de verific eu daca esti online sau nu....