Finalul?

Nu am acceptat niciodata finalurile...Nici atunci cand jucam volei si mi se spunea sa nu imi rup maini si picioare pe teren pt o cauza pierduta, dar eu jucam pana la epuizare drept pt care am ajuns cu diverse operatii si gips constant pe macar unul din membre...Nici atunci cand nu mai simteam nimic pt cineva dar ma agatam stupid de el pt simplu fapt ca nu imi placea ideea de sfarsit. Dar acum....

Te-am auzit ultima oara acum cateva zile. Da, din nou golul in stomac. Da, din nou mana tremuranda pe telefon. Da, iar zambetul tamp. Da, m-am blocat la "mi-e dor de tine" si la...la altceva. Apoi ai inchis. Ai lasat in urma un "voi fi mereu aici"....si un "si mie mi-e dor de tine"... M-am gandit si am facut iar calcule legate de venirea mea in tara, sa te privesc in ochi si sa iti spun....apoi am vorbit...o teama stupida m-a pus sa iti cer parerea...iar raspunsul tau..."depinde". sec, brutal, dureros. Ti-am zambit in continuare si am mimat un "cum poti si tu". Apoi mi-am luat paltonul negru, manusile de piele si cizmele cu toc. Am iesit pe usa, am incuiat, am ajuns in strada, am fumat tigara din statia de autobuz, am urcat in autobuz, tigara din fata blocului colegului meu, am fost la curs, am mancat, am jucat mario, am facut rapoarte, am fumat, am venit acasa si....si tu nu erai. Nu ai fost deloc toata ziua. Azi am fost singura...

De data asta trebuie sa accept finalul...Ma mai uit o data peste umar....inchid ochii si mi te imaginez...pentru ultima oara iti mai simt sarutul si iti mai sorb privirea...pentru ultima data te mai simt. Apoi privesc inainte, fac primul pas, al doilea, incet dar sigur. Zambesc...pentru ca ai fost....

Nu stiu cand si daca vei mai citi ce am scris. Dar indiferent de asta, trebuie sa imi descarc sufletul inainte de a pleca. Sa iti spun ceea ce am vrut mereu, ceea ce tu nu ai inteles niciodata, ceea ce a venit poate prea devreme dar dureaza o vesnicie....

Chiar daca e prea tarziu, chiar daca eu voi fi plecata de mult, sa stii atat: te iubesc!